Sportul și importanța tratamentelor de recuperare medicală
În general, tehnicile de recuperare medicală cuprind o serie de activități de natură medicală, pentru evaluarea, diagnosticarea și tratarea subiecților afectați de diferite dizabilități. Obiectivul acestora este reabilitarea în cel mai scurt timp a pacienților accidentați și reintroducerea lor rapidă în mediul în care-și desfășoară activitatea. Cu alte cuvinte, este vorba despre o reeducare propriu-zisă a corpului, prin intermediul câtorva pași obligatorii, al căror scop este refacerea psiho-somatică a persoanelor.
Importanța recuperării medicale a sportivilor
Atât sportivii, cât și populația sunt “loviți” din când în când de o serie de tulburări, în general aceleași pentru toți. În cazul sportivilor, însă, tratamentele de recuperare medicală și întregul parcurs fizioterapeutic diferă comparativ cu practicile medicale destinate omului obișnuit, mai puțin performer. Această diferențiere se datorează faptului că natura competițiilor ce însuflețesc activitățile sportive, influențează până la urmă și metodele prin care medicul fizioterapeut trebuie să acționeze.
Perioadele de desfășurare a concursurilor, indiferent despre ce disciplină sportivă este vorba, sunt relativ scurte, de la câteva zile, până la câteva săptămâni. Cum accidentările sunt destul de frecvente, sportivii nu-și permit luxul de a rămâne pe banca de rezervă până ce leziunea, gravă sau mai puțin gravă, se vindecă de la sine. Obiectivul fiecărui practicant al unei activități sportive, nu contează dacă în mod amatorial sau pentru performanță, este să se reîntoarcă în competiție, în cel mai scurt timp.
Adeseori însă, competiția are loc chiar între sportiv și procesul de vindecare, îndeosebi în cazurile în care leziunile necesită un timp mai îndelungat pentru reabilitarea fizică totală. Prin urmare, metodele de recuperare medicală trebuie să aibă drept scop creearea unor protocoale cu timpi de așteptare cât mai scurți. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesară intervenția precoce a medicului fizioterapeut, care să favorizeze vindecarea rapidă a persoanelor accidentate și reintroducerea lor, cât mai degrabă dar în deplină siguranță, în programul competițional.
Secretul practicilor de recuperare medicală a sportivilor
Metodele de antrenament sunt poate mai diversificate decât însăși diciplinele sportive. Multe dintre acestea sunt sisteme deosebit de eficiente, care dau rezultate în sfera activităților sportive, în timp ce altele sunt “pline ochi” de lacune teoretice și practice. Antrenorii cu adevărat profesioniști în acest sector nu trebuie să facă altceva decât să se bazeze pe principii care sunt demonstrate științific că pot să funcționeze.
Kinetoterapeuții și fiziotrerapeuții, în exercitarea practicilor de recuperare medicală, se bazează pe unul dintre principiile de antrenament ce dau rezultat cu adevărat. Este vorba despre principiul SAID (Specific Adaptation to Imposed Demands) sau de adaptare la cererile specifice. Potrivit acestui principiu, atunci când o structură osoasă, musculară sau de altă natură este supusă unei situații stresante, precum și unor suprasolicitări de natură fizică, de intensități deferite, pe măsura trecerii timpului, aceasta se obișnuiește, reușind într-un final să se adapteze tuturor cerințelor.
Așadar, secretul succesului tratamentelor de recuperare medicală constă în stabilirea celor mai potrivite intervenții de natură terapeutică, precum și în stabilirea intensității, frecvenței și duratei acestora, pornind de la gradul de suportabilitate al organismului dintr-un anumit moment. Pentru ca metodele de reabilitare fizică medicală să dea rezultate, trebuie ținut cont de tipul de traumă, de istoricul acesteia, de disciplina sportivă și de intensitatea activității sportive. Fiecare factor în sine este determinant în stabilirea celor mai eficiente practici de recuperare medicală a sportivilor.
Alexandreea are printre cei mai buni specialiști din România în fizio și kinetoterapie cu experiență în refacerea musculaturii. Pentru amănunte consultați site-ul Alexandreea Club Fitness & Spa, la categoria ECHIPA.
Comenteză pe Facebook