Homeopatia, efect de placebo sau tratament real?

Homeopatia este una dintre terapiile alternative despre care se vorbește foarte mult în ultima perioada, dar și care stârnește polemici. Potrivit practicienilor, homeopatia este un tratament medical care utilizează substanțe naturale din cele trei regnuri: animal, mineral și vegetal cu scopul de a mări capacitatea de autoaparare a organismului împotriva bolii, de a stimula sistemul imun al pacientului care astfel devine capabil să identifice și să înlăture cauza bolii din interior. Potrivit doctorilor homeopați, medicina clasică prin substanțele chimice pe care le folosește inhibă atât boala cât și reacția de apărare.

Pe de altă parte, adepții medicinei clasice spun că homeopatia, practicată la noi în țară, este o activitate ce nu are baze știintifice, iar așa-zisele remedii sunt datorate doar efectului placebo. Asta este părerea vicepreședintelui Asociației Secular-Românească, Liliana Voicu. Potrivit acesteia, homeopatia își face publicitate mincinoasă. Adepții săi susțin că este o metodă terapeutică științifică, însă în realitate nu există baze științifice și nu a fost dovedită eficiența produselor sale. În cazul tuturor studiilor știinfice, în momentul în care au fost verificate riguros, s-a constatat că atunci când a fost înlăturat efectul placebo nu a rămas niciun alt efect.

Dacă ne luăm după Dr. Ivănuță Lucian George, specialist în medicina de familie și homeopatie, această ramură a medicinii alternative este totuși o metodă ştiinţifică de tratament medical care stimulează tendinţa naturală de vindecare a organismului. În sprijinul acestei afirmații putem veni cu următoarele argumente: există “The Royal London Homoeopathic Hospital” (fondat în 1849), “Tunbridge Wells Homoeopathic Hospital” (1887), “Manchester Homoeopathic Clinic” (1887), L’Hopital Saint-Jaques (1870), Clinici universitare unde se predă homeopatia : Londra (3 ani), Paris, Lille, New York, Montreal și nu în ultimul rând, există institute pentru promovarea și studierea homeopatiei: SUA, Franța, Anglia, Austria etc.

Ce tratează homeopatia?

Potrivit medicilor homeopați, rezultate foarte bune cu tratamentul homeopatic se obţin cel mai frecvent în cazuri de afecţiuni acute ale copiilor (infecţii respiratorii, O.R.L., erupţii cutanate), tulburări de comportament sau dificultăţi de învăţare ale copiilor, enurezis nocturn; la adulţi: durerile de cap, infecţiile respiratorii, astmul bronşic, unele afecţiuni digestive (hepatita cronică, colita, colecistopatiile, constipaţia, ulcerul gastroduodenal), afecţiuni renale (infecţii urinare, litiaza renală), afecţiuni ginecologice (menometroragii, fibroame uterine, sterilitate), noduli mamari, adenom de prostată, afecţiuni endocrine (disfuncţii tiroidiene), boli de piele (psoriazis, eczeme, micoze, infecţii), afecţiuni reumatismale. Trebuie însă de ținut cont că prescripțiile se fac de către doctorii homeopați și se iau după indicațiile acestora.

Scurt istoric

Hipocrate a fost cel care a pus bazele teoretice și a explicat, conform cunoștințelor vremii, modul de acțiune al homeopatiei. A practicat metoda homeopată în același timp cu metoda alopată, combinând frecvent sau alternând aceste două metode. Christian Samuel Hahnemann a intuit calea experimentală, a alcătuit primele tablouri de patogenezie, a cristalizat principiile de bază și este, în adevăratul sens al cuvântului, fondatorul modern al homeopatiei.  În România homeopatia apare în 1777 fiind practicată până în prezent. Mai multe informații despre cum s-a dezvoltat această ramură puteți găsi pe site-ul oficial al Societății Române de Homeopatie.

Cât costă tratamentul homeopatic?

În majoritatea cazurilor, prima consultație este de 100 lei, iar următoarele – 70 lei. În schimb, produsele recomandate au prețuri diferite lucru. Nu poate fi stabilit un preț atâta timp cât fiecare rețetă este personalizată.

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu