Feriți-vă de poluare!
Studiile medicale arată că organismul este mult mai receptiv la poluare atunci când afară sunt temperaturi ridicate. Tocmai din această cauză cele mai multe cancere se declanșează în timpul lunilor de vară. Iată ce trebuie să faceți pentru a vă expune cât mai puțin la acțiunea cancerigenă a diverșilor factori poluanți din mediul ambiant:
Evitați mersul pe jos prin oraș la orele de trafic maxim – în felul acesta vă veți proteja plămânii de poluarea intensă cu gaze de eșapament.
Feriți-vă de praf – mai ales de praful marilor orașe, care este încărcat cu particule cu potențial cancerigen, ce nu afectează doar căile respiratorii, ci și pielea, ochii sau urechile. Îmbrăcămintea de “protecție” contra prafului este cea din fibre naturale, care absoarbe deopotrivă transpirația și praful.
Atenție la chimicalele pe care le puneți pe corp – ne referim la spray-uri, fonduri de ten, creme de bronzat, farduri etc., care pot face să crească receptivitatea pielii la arsuri solare, mărind pericolul apariției cancerului.
Spălați tot ce mâncați – oricât v-ar ispiti fructele și legumele proaspăte, nu le mâncați până nu le spălați cu atenție. Ierbicidele și insecticidele cu care au fost tratate sunt printre principalii vinovați pentru apariția cancerului de intestin, ficat și vezică urinară.
Scăpați pe cât posibil de poluarea psihică – stresul rămâne printre principalele cauze ale exploziei de cancere din ultimii 50 de ani. Odihniți-vă cât mai aproape de liniștea naturii.
Comenteză pe Facebook