De la ce vârstă încep copiii să înțeleagă lumea înconjurătoare

Copiii încep să înţeleagă intuitiv lumea înconjurătoare încă de la vârsta de două luni, dispunând de o cunoaştere înnăscută a unor principii fizice fundamentale, aşa cum ar fi gravitaţia şi imponderabilitatea.

„Credem că ne naştem cu anumite aşteptări cu privire la obiectele din jurul nostru, chiar dacă această cunoaştere este o aptitudine care nu ni se predă niciodată. Pe măsură ce un copil creşte, cunoaşterea devine din ce în ce mai complexă, mai rafinată şi conduce în cele din urmă la formarea abilităţilor pe care le folosim ca adulţi”, a explicat Kristy vanMarle, profesor de psihologie la Universitatea din Missouri.

Specialiștii au reanalizat o serie de studii asupra inteligenţei copiilor realizate în ultimii 30 de ani și au descoperit faptul că micuţii înţeleg deja intuitiv anumite legi ale fizicii încă de la vârsta de două luni, vârstă de la care încep să urmărească obiectele din jur cu ambii ochi şi rămân cu privire fixată asupra lucrurilor sau evenimentelor pe care le consideră interesante.
Spre exemplu, încă de la două luni un copil înţelege că obiectele care nu sunt susţinute vor cădea şi că obiectele ascunse nu încetează să existe. Într-unul dintre teste un obiect a fost ascuns într-un container care apoi a fost mutat. Un bebeluş de două luni a ştiut că obiectul respectiv a fost mutat odată cu containerul.
Interesant, nu?

 

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu