Cum ne hidratăm corect vara

„Această nevoie creşte atunci când suntem expuşi la căldură, deoarece oamenii sunt fiinţe homeoterme, asta însemnând că trebuie să păstrăm constantă temperatura mediului intern, indiferent că ne aflăm în Antartica sau Ecuador”, spune doctor Corina Zugravu, specialist în igiena alimentaţiei şi nutriţie.
Norocul nostru din acest punct de vedere este că suntem dotaţi cu mecanisme de termoreglare, dintre acestea cel mai important fiind transpiraţia.
Transpirăm ca să rezistăm
Transpiraţia constă în pierderea de căldură prin evaporarea apei de la suprafaţa pielii, într-o cantitate care depinde în primul rând de temperatura mediului, de umiditatea din atmosferă şi de viteza curenţilor de aer.
„În cazul în care transpiraţia devine calea noastră principală de termoreglare, termoliza, adică pierderile de căldură, devin insuficiente la temperaturi de peste 27-28 de grade Celsius. Peste aceste temperaturi, centrii termoreglării din creier trimit comenzi specifice în periferie, determinând astfel glandele sudoripare să producă sudoarea, un fluid complex ce are, în afară de apă, acid lactic, mici cantităţi de uree, minerale (mai ales sodiu, dar şi clor, potasiu, calciu, magneziu, cupru, fier, zinc etc.) şi unele substanţe odorante (o-cresol şi p-cresol)”, explică doctorul Corina Zugravu.
Salvaţi prin hidratare
Hidratarea este extrem de importantă mai ales în perioada verii. În principiu, corpul omenesc are nevoie de 1-1,5 ml de apă/kilogram/corp şi calorie consumată. La o persoană de circa 70 de kilograme, care consumă aproximativ 2.000 de calorii pe zi, sunt necesari 2 – 2,2 l de apă pe zi. Vara,a ceastă cantitate trebuie crescută uşor, ajungând la 2,5 l de apă pentru un adult sănătos. Desigur, nu toată apa provine din ceea ce bem, ci o putem lua şi din alimentele pe care le consumăm . Astfel, legumele şi fructele nu trebuie să lipsească din alimentaţie în timpul sezonului cald.
Cum să ne hidratăm
„Hidratarea se face în primul rând cu apă, nu cu alte lichide cum ar fi sucurile, cafeaua sau berea”, spune nutriţionistul. Aceasta recomadă în special apele minerale carbogazoase (nu ca substitut pentru apa obişnuită, ci ca alternativă, o dată pe zi), deoarece aceasta compensează mineralele pe care le-am pierdut în timpul zilei prin transpiraţie. În plus, acidifică mediul gastric, prin dioxidul de carbon, ţinând astfel departe infecţiile digestive care sunt mai frecvente vara.
Trebuie evitate băuturile dulci sau cele alcoolizate, deoarece acestea cresc diureza, având un efect mai mult deshidratant decât de hidratare.
„În cazul în care toleraţi apa rece, poate fi un avantaj însă nu exageraţi. Infecţiile respiratorii sunt o realitate şi în sezonul cu temperaturi foarte ridicate”, vă atenţionează Corina Zugravu.
Comenteză pe Facebook