Cel mai sănătos meniu din lume

După ani de studii, cercetători britanici au reuşit să alcătuiască un meniu pe care-l consideră drept cel mai sănătos din lume şi care conţine toate elementele indispensabile organismului, relatează maxisciences.com.

Specialiştii recomandă, de obicei, să se consume multe fructe şi legume, să nu se ronţăie nimic între mese şi să se renunţe la desertul de la sfârşitul mesei. În căutarea unor meniuri echilibrate, oameni de ştiinţă de la Leatherhead Research (Marea Britanie) au anunţat că au reuşit să alcătuiască cea mai sănătoasă masă din lume.

Faimosul meniu este alcătuit dintr-o terină de somon şi o salată cu ulei de măsline, o bucată de pâine cu cereale, iar felul principal este o tocană de pui, cu linte şi legume amestecate. Ca desert, cremă de brânză cu nuci şi sos de caramel, fără zahăr. Fiecare etapă a meniului furnizează organismului anumite elemente.

De exemplu, terina de somon afumat, mâncată la început, conţine ulei de peşte, bogat în acizi graşi omega 3 şi acizi buni pentru artere, inimă şi creier. Uleiul de măsline din salată ajută la menţinerea nivelurilor normale de colesterol, iar pâinea conţine fibre şi acide folic, indicate pentru creier şi benefic pentru dezvoltarea fetusului.

Felul principal de pui este o mâncare completă care ar răspunde, conform studiului cercetătorilor britanici, la 80 de recomandări oficiale privind sănătatea. Proteinele pe care le conţine contribuie la creşterea masei musculare, în timp ce acidul pantotenic din linte ajută la atenuarea oboselii şi îmbunătăţeşte performanţele mentale, potrivit.

Desertul este bun pentru digestie datorită lactozei din brânza cremă , pentru dinţi şi  pentru controlul nivelului de glucoză din sânge. Nucile contribuie la îmbunătăţirea elasticităţii vaselor sanguine.

Doctorul Paul Berryman, director al Leatherhead Food Research, s-a gândit că acest meniu ar putea fi servit de companiile aeriene, dar că felurile de mâncare pot fi pregătite la fel de bine acasă.

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu