Cancerul pulmonar, simptomatologie, cauze și tratament

Cancerul pulmonar reprezintă unul din principalele motive de mortalitate din cauza neoplaziilor, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Prevalenţa lui este depăşită doar de cancerul de prostată şi de cancerul mamar, însă mortalitatea prin cancerul pulmonar nu este încă surclasată de nici o altă malignitate. De exemplu, în Statele Unite, în anul 2004 erau prognozate 160.440 de decese prin cancer pulmonar, comparativ cu 127.210 decese prognozate prin cancerul colorectal, de sân şi de prostată, combinate.
Datorită descoperirii tardive, deseori în stadii depăşite din punct de vedere terapeutic, doar 14% din pacienţii diagnosticaţi ajung să supravieţuiască o perioadă de timp mai îndelungată (5 ani). Se estimează că peste 1.3 milioane de persoane mor anual, în întreaga lume datorită cancerului pulmonar. Principalul factor etiologic implicat în apariţia bolii este fumatul. Incidenţa de apariţie a cancerului pulmonar depinde foarte mult de momentul în care individul se apucă de fumat, numărul de ani dedicaţi fumatului, numărul de ţigări sau de perioada în care este expus unor alţi factori de risc. Probablitatea de apariţie a cancerului pulmonar este relativ redusă până la vârsta de 39 de ani (pentru ambele sexe), însă apoi începe să crească pe măsură ce individul înaintează în vârstă. Maximul incidenţei este în jurul a 70 de ani.
Cancerul pulmonar este o afecţiune ce se caracterizează, ca şi alte neoplazii, prin creşterea necontrolată a celulelor în interiorul plămânilor. Aceste celule formează în final o masă tumorală care se diferenţiază de parenchimul sănătos înconjurător. Astfel de tumori sunt periculoase prin faptul că determină un “furt” cronic de oxigen şi substanţe nutritive, spoliind organismul de ele, dar şi prin faptul că exercită o compresie pe structurile sănătoase din jur. În plus, celulele neoplazice pot metastaza, determinând extinderea cancerului la structuri aflate la distanţă de sediul principal.
Cel mai frecvent agent etiologic implicat în apariţia cancerului pulmonar este reprezentat de fumat (activ, dar uneori şi pasiv). Totuşi, cancerul pulmonar apare şi la indivizii nefumători, în aceste situaţii fiind corelat cu expunerea cronică la pulberi precum azbestul (azbestoza), cu poluarea exagerată a aerului din zonele industriale sau chiar cu factori genetici. Cancerul pulmonar poate fi primar sau secundar. Cancerul primar este cel care are origine în structurile plămânului, în timp ce forma secundară apare prin metastazarea altor malignităţi. Plămânul este unul din cele mai frecvente organe în care se localizează metastazele, alături de oase, ficat şi creier.
Tipurile specifice de cancer pulmonar includ:
- Cancerele pulmonare nonmicrocelulare: adenocarcinomul (care reprezintă cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat, reprezentând peste 30 – 40% din totalul cazurilor), carcinomul cu celule scuamoase se află pe locul 2 în ordinea frecvenţei cancerelor pulmonare (este diagnosticat în 30% din cazuri) și cancerul cu celule mari (reprezintă 10% din totalitatea cancerelor pulmonare)
- Carcinomul cu celule mici – apare la 20% dintre pacienţi
- Carcinoidul pulmonar – apare la 1% din pacienţi
- Alte forme de cancer
Cauzele apariției cancerului pulmonar
Spre deosebire de majoritatea altor tipuri de cancer, ale căror cauze sunt adesea necunoscute, cauza principală a cancerului pulmonar este reprezentată, la peste 90% dintre pacienţi, de fumat. Corelatia dintre cele două (fumat şi cancer) a fost descoperită încă din anii 1950. În rândul bărbaţilor fumători, riscul de apariţie a cancerului pulmonar este de 17%, în timp ce în rândul femeilor fumătoare este de 12%. Specialiştii estimează că un individ care fumează mai mult de un pachet de ţigări pe zi are un risc de a dezvolta cancer pulmonar de 20 – 25 de ori mai mare comparativ cu un nefumător.
Dacă persoana renunţă la fumat, riscurile de apariţie a cancerului se reduc treptat în timp, însă destul de greu. Se pare că abia după 15 ani de abstinenţă totală de la fumat riscurile de apariţie a cancerului încep să devină similare cu cele ale unui nefumător, însă ele se reduc la 2% doar după 30 de ani de la abandonarea fumatului. În primii 10 ani, riscurile se menţin însă foarte ridicate. Fumatul pipei sau al trabucurilor este şi el un important factor de risc, însă nu la fel de semnificativ precum fumatul ţigărilor obişnuite. Fumatul pipei este mai frecvent asociat apariţiei cancerului de buză. Aproximativ 85% din totalitatea cancerelor pulmonare apar la fumători sau la fumătorii care între timp au abandonat acest viciu.
Cei mai importanţi factori de risc care influenţează apariţia acestui tip de cancer sunt:
- Numărul ţigărilor fumate;
- Vârsta la care individul s-a apucat de fumat;
- Perioada de timp în care a fumat (sau de cât timp s-a lăsat de fumat);
- Conţinutul în nicotină al ţigărilor fumate.
Deoarece nu toţi pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar sunt fumători, specialiştii au descoperit şi alte cauze care pot determina apariţia acestei neoplazii. Rolul lor este relativ bine stabilit, însă există factori, precum cei genetici, a căror influenţă rămâne de stabilit. Fumatul pasiv (prin expunerea cronică a unui nefumător la fumul de ţigară) este incriminat în 25% din totalitatea cazurilor de cancer pulmonar care apare la nefumători.
Un individ nefumător, care trăieşte alături de o persoană care fumează, are un risc de două ori mai mare de a dezvolta cancer pulmonar. Fumătorii pasivi sunt expuşi în principal nitrozaminelor, studiile demonstrând faptul că aceşti compuşi se elimină urinar la persoanele nefumătoare, dar expuse la fumul de ţigară în procent de 1-5% faţă de cele care se determină la fumătorii activi.
Care sunt simptomele cancerului pulmonar
Aproximativ o pătrime din totalitatea pacienţilor nu prezintă simptome sugestive în momentul în care se stabileşte diagnosticul de cancer pulmonar. În aceste cazuri, cancerul este diagnosticat prin efectuarea de radiografii sau tomografii computerizate (CT) pentru alte probleme de sănătate.
Restul pacienţilor (3/4) au anumite simptome, chiar dacă unele sunt nespecifice, care îi determină să se adreseze medicului. Simptomele apărute pot fi consecinţă a tumorii pulmonare primare, care poate determina compresiune locală sau se poate extinde prin metastazare în restul organismului. În anumite cazuri, tumora primară nu are localizare pulmonară, ci aceasta apare secundar, din acest motiv tabloul clinic putând varia foarte mult, de la pacient la pacient.
Simptomele cancerului pulmonar sunt clasificate ca fiind simptome induse de tumora primară, induse de invazia locoregională, apărute prin metastazare sau datorate unei producţii hormonale ectopice anormale.
Simptomele cancerului pulmonar primar includ:
- Tuse: apărută brusc, la un fumător cronic, sau tusea care îşi modifică principalele caracteristici (dacă devine mai violentă, mai chinuitoare, mai frecventă, dacă îşi modifică tonalitatea). O tuse ce nu dispare în timp trebuie să fie un semn de alarmă pentru pacient şi acesta ar trebui să se prezinte la medic pentru investigarea originii ei;
- Hemoptizie (expectoraţia sangvinolentă sau franc hemoragică) apare la un procent semnificativ din pacienţi şi poate fi chiar primul simptom sau cel care, prin spectaculozitatea lui, trimite pacientul la un specialist. Cantitatea de sânge expectorat nu este foarte importantă, deci, chiar dacă sunt doar striuri sangvinolente pacientul trebuie să fie alarmat;
- Wheezing apar ca urmare a obstrucţii determinate de tumoră sau poate să apară ca urmare a inflamaţiei interstiţiale care însoţeşte evoluţia neoplaziei;
- Dureri toracice apar la 1/4 din bolnavi. Durerea este adesea cronică, surdă şi se localizează difuz, fiind datorată afectării, prin invazie tumorală, a structurilor din jurul plămânilor;
- Dispneea poate să fie cauzată de tumora în sine, care prin dimensiunile ei ajunge să realizeze o compresie pe structurile arborelui respirator, însă poate fi cauzată şi de revărsatul pleural sau de extinderea şi invadarea parenchimului pulmonar, funcţionalitatea acestuia fiind compromisă;
- Infecţii repetate pulmonare şi de tract respirator superior, cum ar fi pneumonii sau bronşite, pot reprezenta un semnal de alarmă sugestiv pentru cancerul pulmonar. Un procent relativ crescut din adenocarcinoame sunt localizate periferic, ceea ce se traduce clinic prin apariţia, pe lângă simptomele enunţate, şi a revărsatului pleural şi a durerii toracice foarte intense datorate infiltrării neoplazice a pleurei şi a peretelui toracic.
Pacienţii sunt sfătuiţi să se adreseze unui medic imediat ce observă că prezintă simptome sugestive pentru o afecţiune pulmonară sau respiratorie. Pe fondul unui istorii îndelungate de fumat sau în condiţiile în care există alţi factori de risc (expunere la azbest sau la radon), prezentarea la medic nu trebuie amânată dacă apare: tuse, expectoraţie sangvinolentă; dispnee şi wheezing; durere toracică persistentă şi agravantă; scădere ponderală, alterarea stării generale; alte simptome şi semne care pot fi sugestive pentru complicaţii sau sindroame paraneoplazice ale cancerului pulmonar.
Tratamentul cancerului pulmonar
Majoritatea cancerelor pulmonare nu pot fi vindecate prin tratamentul actual, însă acest fapt se datorează în principal descoperirii tardive a neoplaziei, adesea într-un stadiu depăşit. Tratamentul simptomatic şi cel paleativ sunt printre singurele modalităţi terapeutice aplicabile pacientilor cu cancer pulmonar în stadii avansate. În alegerea tratamentului trebuie să se ţină cont de foarte multe aspecte, în principal de tipul cancerului (cancer cu celule mici sau cancer non-microcelular), de stadiul bolii ( TNM) şi de rezervele funcţionale ale organismului. Stadializarea este foarte importantă, în special în cazul cancerului non-microcelular. Tratamentul poate fi chirurgical, chimiostatic sau prin iradiere şi respectă principiile clasice ale tratamentului antitumoral.
Tratamentul este multidisciplinar şi personalizat pentru fiecare individ în funcţie de caracteristicile tumorii (genică, histologică), stadializare şi comorbidităţi, precum şi în funcţie de dorinţa pacientului.
Ghidurile internaţionale recomandă următoarele atitudini terapeutice, în funcţie de stadiul cancerului:
- Stadiul I: rezecţie chirurgicală, terapie adjuvantă (chimio sau/şi radioterapie) şi chemoprevenţie;
- Stadiul II: similar stadiului I (rezecţie chirurgicală şi terapie adjuvantă);
- Stadiul III A: chemoradioterapie de primă intenţie şi intervenţie chirurgicală doar în anumite cazuri, atent selecţionate;
- Stadiul III B: chemoterapie şi măsuri adjuvante care să reducă dimensiunile şi să încetinească dezvoltarea tumorii primare;
- Stadiul IV: chemoterapie bazată pe cisplatină, rezecţie chirurgicală în cazul în care leziunea malignă este unică şi este accesibilă rezecţiei.
Cele mai frecvente complicaţii ale cancerului pulmonar sunt compresia medulară spinal – apărută prin metastaze osoase, complicaţii metabolice – hipercalcemia, hiponatremie și complicaţii terapeutice – neutropenie, hiponatremie sau hipomagneziemie, insuficienţă renală, nefrotoxicitate, ototoxicitate, hemoragii recurente.
Metode de prevenție
Cancerul pulmonar este o afecţiune care poate fi prevenită, fiind una din puţinele neoplazii cu această caracteristică. Peste 85% din totalitatea cancerelor apar la pacienţii cu un istoric îndelungat de fumat. De aceea, specialiştii sunt de părere că cea mai bună metodă de a preveni apariţia cancerului pulmonar este evitarea fumatului. Fumatul pasiv este şi el aproape la fel de periculos. Deoarece fumatul este un viciu ce creează dependenţă, renunţarea la fumat este greu de realizat. Totuşi, campaniile intense antitutun par a fi redus, în ultimii ani, procentul fumătorilor.
Medicii, în principal cei de familie, au un rol foarte important în ajutarea fumătorilor să abandoneze acest obicei, deoarece ei sunt cei care vin cel mai frecvent în contact cu invidizii. În prezent sunt disponibile o gamă foarte variată de metode de renunţare la fumat, cele mai eficiente dovedindu-se cele în care terapia de grup este combinată cu utilizarea plasturilor nicotinici şi cu modificarea comportamentului.
Cele mai importante metode menite să reducă fumatul sunt:
- Educarea populaţiei cu privire la pericolele induse de fumat şi conştientizarea faptului că aceste pericole sunt reale şi că, de foarte mulţi ani, cancerul pulmonar se menţine în fruntea cauzelor de mortalitate prin malignităţi;
- Inăsprirea legislaţiei care să reglementeze fumatul în spaţii publice;
- Creşterea taxelor pe viciu;
- Sfătuirea pacienţilor în legătura cu metodele eficiente de abandonare a fumatului şi integrarea lor în grupuri de sprijin reciproc.
Prognosticul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer pulmonar variază în funcţie de stadiul în care boala a fost descoperită. Astfel, în stadiul I, speranţa de viaţă la 5 ani este de 75%, în timp ce pentru stadiul III şi IV, aceasta este mai mică de 5%.
În general, se apreciază că mai puţin de 14% dintre pacienţi supravieţuiesc o perioadă medie de 5 ani de la stabilirea diagnosticului. În cazul pacienţilor cu carcinom non-microcelular diagnosticat în stadiul I şi tratat chirurgical, şansele de supravieţuire la 5 ani sunt de 60 – 70%. Pacienţii din stadiul II au o şansă de supravieţuire de 30 – 40%, în timp ce pacienţii din stadiul III A au o şansă de 20%. Dacă neoplazia este neoperabilă şi foarte avansată, supravieţuirea este mai redusă, la aproximativ 9 luni.
Consilierea psihologică trebuie luată în calcul
Cancerul pulmonar este o povară. Prognosticul acestuia, de cele mai multe ori atât de rezervat, poate induce pacientului o stare de depresie cronică. Iar uneori, aceasta se reflectă şi asupra prietenilor şi familiei. Pacienţii cu cancer se întreabă adesea cum acest diagnostic va ajunge să le conducă viaţa, să le influenţeze randamentul la locul de muncă, dar şi relaţiile cu colegii şi prietenii.
Anxietatea se combină adesea cu depresia, cele două formând o stare de spririt fluctuantă care poate deveni epuizantă. Sentimentele dominante ajung să fie cele de înfrângere, noncombat, resemnare. Pacienţii cu cancer pulmonar simt că viaţa într-adevăr se termină. Specialiştii nu susţin ca discuţiile cu cei dragi sunt leacul universal, dar sunt de părere că ele ajută. Membrii familiei pot fi un adevărat sprijin şi încearcă de cele mai multe ori să adopte o atitudine care să încurajeze pacientul. Însă, discuţiile pe această temă nu trebuie să pornească de la cei din jur. Dacă este ceva despre care pacientul doreşte să discute, el trebuie să fie cel care le iniţiază, pentru că altfel poate crede că prietenii încearcă să îi încalce intimitatea.
Mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar se simt mai bine discutând despre problemele lor cu alţi pacienţi cu această afecţiune. Se simt mai bine înţelesi, iar cel cu care discută nu este un străin total, ci este cel cu care împarte suferinţa şi boala. În prezent, s-au format foarte multe grupuri de suport, în care pacienţii încearcă să se ajute unii pe alţii. Astfel de grupuri sunt foarte recomandate, specialiştii găsindu-le într-adevăr practice.
Comenteză pe Facebook