Lista vaccinurilor obligatorii la copii

Vaccinarea copilului este vitală şi trebuie făcută corect încă din primele zile de la naştere pentru a ne asigura că viaţa nu îi este pusă în pericol de virusurile şi bacteriile din mediul extrauterin.

Dar vaccinurile nu îi protejează pe copii doar în primii ani din viaţă, ci şi mai târziu, ca adulţi, pentru că ajută organismul să se apere împotriva bacteriilor sau virusurilor care provoacă boli precum rubeolă, rujeolă, difterie, oreion, tuse convulsivă sau tuberculoză, în sensul stimulării organismului pentru a produce anticorpi. Odată activaţi, aceşti anticorpi rămîn în corp şi sunt gata de acţiune atunci când apare pericolul unei boli reale.

În România există Programul Naţional de Imunizări prin intermediul căruia copiii beneficiază gratuit de cele mai importante vaccinuri – BCG (antituberculoză), antihepatită B, DTP (antidifteric, antipertusis, antitetanos), antipoliomielită, antirujeolic (împotriva pojarului). În plus, la plecarea din maternitate, mama primeşte un Carnet de vaccinări care cuprinde calendarul de evidenţă clară a vaccinurilor administrate copilului de la naştere până la vârsta de 14 ani.

Iată lista cu vaccinurile obligatorii la copii

În maternitate:

  • vaccinarea antihepatită B (AHB) – se face în primele 24 de ore de la naştere
  • vaccinarea antituberculoză (BCG)

La 2 luni:

  • vaccinare antihepatită B (AHB)
  • vaccinare antipoliomielită (VPOT)
  • vaccinare antidifterică, antitetanică, antipertusis (DTP)

La 4 luni:

  • vaccinare antipoliomielită (VPOT)
  • vaccinare antidifterică, antitetanică, antipertusis (DTP)

La 6 luni:

  • vaccinare antihepatită B (AHB)
  • vaccinare antipoliomielită (VPOT)
  • vaccinare antidifterică, antitetanică, antipertusis (DTP)

La 12 luni:

  • vaccinare antipoliomielită (VPOT)
  • vaccinare antidifterică, antitetanică, antipertusis (DTP)

La 12-15 luni:

  • vaccinarea antirujeolă (AR)

La 30-35 luni:

  • vaccinare antidifterică, antitetanică, antipertusis (DTP)

La 7 ani:

  • vaccinarea antirujeolă (AR)
  • vaccinare antidifterică, antitetanică (DT)

La 9 ani:

  • vaccinare antipoliomielită (VPOT)

La 13 ani:

  • vaccinare antituberculoză (BCG)

La 14 ani:

 

  • vaccinare antidifterică, antitetanică (DT).

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu