Un nou proiect pentru diagnosticarea Alzheimer-ului

Cercetători irlandezi coordonează un proiect internaţional de cercetare, în valoare de 5,4 milioane de euro, pentru diagnosticarea maladiei Alzhemier din fazele incipiente prin nanoscopie, proiect la care participă centre de cercetare din 5 ţări, printre care şi România, conform publicaţiei Irish Times preluată de Agerpres. Acest proiect propune nanoscopia drept modalitate de a studia ţesutul cerebral fără intervenţie chirurgicală, într-o modalitate non-invazivă.

Dr. Syed Tofail, de la Materials and Surface Sience Institute din cadrul Universităţii din Limerick, coordonează acest proiect la care participă 11 centre de cercetare din Belgia, Germania, România, Italia şi Franţa.

Procesul de diagnoză al maladiei Alzheimer este foarte dificil. Evaluarea depunerilor de plăci de pe ţesutul cerebral al pacienţilor se poate face cu uşurinţă doar în cazul autopsiilor. În prezent nu există tehnici imagistice care să contribuie la detectarea acestei maladii din fazele sale incipiente când tratamentul poate fi foarte eficient.

În cadrul noului proiect, se încearcă patentarea unui nou sistem de imagistică bazat pe radiaţii infraroşii, ce le va permite medicilor să examineze ţesutul cerebral fără a-l afecta în vreun fel. Acest nou sistem urmează să ofere imagini de detaliu ale ţesutului cerebral, fiind capabil să identifice formaţiuni de dimensiunea unei singure particule virale.

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu