Farmacia Richter

ISTORIC
În anul 1901 a fost înfiinţată, de către farmacistul cu acelaşi nume, Richter Gedeon Plc., una dintre cele mai importante fabrici de medicamente din Ungaria.
Astfel au fost puse bazele societăţii comerciale Gedeon Richter, şi implicit a unei întregi industrii farmaceutice maghiare, consorţiul Richter fiind azi recunoscut ca unul dintre liderii europeni din acest domeniu.
În 1998 Richter Gedeon Plc. a preluat firma Armedica din Târgu Mureş , obiecitivul principal al societăţii devenind alinierea la standardele internaţionale prin obţinerea certificatului GMP (Good Manufacturing Practice – Reguli de bună practică farmaceutică), precum şi prin implementarea activităţii de marketing. În acest sens au fost făcute importante investiţii pe plan logistic şi financiar.
Pentru a reconfirma poziţia grupului Gedeon Richter pe piaţa din România, a fost luată decizia de integrare verticală pe piaţa farmaceutică românească. În 2006 au fost făcute achiziţii semnificative în sectorul de distribuţie. Grupul Gedeon Richter a achiziţionat o serie de firme distribuitoare de medicamente, reunite astăzi sub numele de Pharmafarm.
Aşa cum procesul de integrare verticală o cere, una dintre priorităţile de dezvoltare ale grupului Gedeon Richter este sectorul retail al pieţei de medicamente. Pentru aceasta, în 2006 a fost fondată compania Gedeon Richter Farmacia, ca parte a grupului, responsabilă cu vânzarea cu amănuntul în România. Aceasta s-a dezvoltat constant în timp, ajungând la un număr de peste 120 de farmacii la nivel naţional şi beneficiind de munca a peste 500 de angajaţi bine pregătiţi.
În cel mai scurt timp a început şi procesul de punere sub un brand comun a acestor unităţi, cunoscute acum tuturor sub numele de „Farmacia Richter”, prin aceasta urmărindu-se vânzarea produselor catre pacienţi în condiţii standardizate de calitate.
Plusuri:
- În domeniul distribuţiei, unul dintre obiectivele strategice este oferirea de servicii de calitate superioară şi creşterea continuă a standardelor de calitate prin implementarea unui sistem de management al calităţii bazat pe norme GDP (Good Distribution Practice – Bune Practici în Distribuţie).
- Reţeaua dezvoltă programe de fidelizare şi servicii care vin permanent în întâmpinarea nevoilor clienţilor. Cardul de fidelitate FARMACIA RICHTER oferă următoarele beneficii:
- reducere de 5% acordată pe loc la orice produs achiziţionat din farmaciile Richter, cu excepţia medicamentelor eliberate în regim compensat sau gratuit. Reducerea de 5% nu se cumulează cu alte reduceri;
- posibilitatea de a participa la promoţii speciale şi concursuri, adresate în exclusivitate clienţilor fideli;
- Potrivit reprezentanţilor companiei, reţeaua are un preţ foarte bun la medicamente.
Minusuri:
- Multe din farmaciile Richter sunt deschise doar până la ora 16.00, iar duminica sunt închise. Unele sunt închise şi sâmbăta.
- Doar o farmacie din Bucureşti are program non-stop – Farmaia Richter 18, str. Bulevardul Lacul Tei, nr. 65, bl. 7.
Pentru a consulta orarul, dar şi datele de contact, accesaţi linkul http://www.richter-farmacia.ro/pages/pharmacies.aspx.
Rezultate vot:
Comenteză pe Facebook