Cum se vor administra medicamentele în viitor?

Adio injecții! În viitor, medicamentele vor fi stocate într-un mic dispozitiv implantat sub piele și eliberate în organism prin comanda radio.

În momentul de față, multe dintre medicamentele recomandate în cazul diferitelor afecțiuni se pot administra doar prin injectare. În cazul osteoporozei, de exemplu, vorbim de 500 de injecții într-un an; un tratament chinuitor, pe care doar 30% din pacienți îl suportă.

O companie americană a găsit însă soluția: un mic dispozitiv, implantat sub pielea pacientului, prevăzut cu un rezervor suficient pentru un an întreg și care eliberează zilnic, prin comandă radio, exact doza necesară de medicament.

Acest dispozitiv implantabil a fost dezvoltat de firma MicroChips, pe parcursul a 10 ani și în urma unei investiții de 72 de milioane de dolari. Ca dimensiuni, este cât un biscuit Oreo și conține o baterie, circuite electronice și 100 de rezervoare minaturale în formă de piramidă, cu orificii la vârf de 50 de micrometri, sigilate cu o membrană metalică.

Un semnal transmis prin telecomandă din exteriorul corpului pacientului duce la topirea membranei și la eliberarea continuțului rezervorului în organism.

Dispozitivul aduce o adevarată revoluție în administrarea de medicamente. A oricărui tip de medicamente. Medicii sunt foarte încântați de posibilitatea de a-l implanta exact lângă tumori, pentru eliberarea controlată a unor cocteiluri de substanțe concepute special pentru tumoarea respectivă. Pacienții scapă astfel de drumurile solicitante și stresante la spital pentru injecțiile periodice, precum și de disconfortul fizic și psihic asociat cu aceste injecții.

Produsul firmei MicroChips se poate utiliza și pentru a monitoriza, în cazul persoanelor cu diabet, concentrația de zahăr din sânge. În mod obișnuit această monitorizare se face cu un senzor implantat în corp, dar dezvantajul este că senzorul devine ineficient după cel mult o lună, deoarece este distrus de organism.

MicroChips propune un dispozitiv implantabil care conține grupuri de senzori. Când un grup cedează, un altul se activează, permițând dispozitivului să funcționeze chiar și un an. Senzorii aceștia pot avea dublu rol: atât de măsurare a nivelului diferitelor substanțe din organism, cât și de declanșare a eliberării medicamentelor conținute în rezervoarele miniaturale.

Lungul drum de la idee la produs funcțional

Nu ideea produsului a fost partea grea, ci conceperea sistemului de eliberare a medicamentului din micro-rezervor. Nu se puteau folosi valve miniaturale deoarece exista riscul ca acestea să se deschidă prematur după introducerea dispozitivului în organism sau, din contră, să se blocheze.

S-a adoptat soluția membranei de care am amintit, dar și aici au apărut dificultăți: primele tipuri de membrane, realizate din aur, nu se evaporau la comandă și nici nu erau suficient de rezistente. Au fost necesare cercetări laborioase până s-a pus la punct o membrană din platină fixată între două straturi de titan, având o grosime de doar o treime din grosimea unui fir de păr.

Apoi, întregul dispozitiv, incluzând sistemele electronice de control prin radio, trebuia închis ermetic, printr-o tehnologie care să nu creeze temperaturi înalte ce ar fi putut afecta medicamentele din micro-rezervoare. Ca urmare, s-a dezvoltat și s-a aplicat o tehnică ingenioasă de compresie la rece.

Primele teste, realizate pe câini, au dat rezultate foarte bune la începutul lui 2010. Firma MicroChips spune că, înainte de a începe testele pe subiecți umani, e necesar ca dispozitivul să fie miniaturizat și mai mult, cam până la dimensiunile unei monede de 50 de cenți. El va fi și programabil, astfel încât să nu fie nevoie de o comandă externă pentru fiecare activare.

Și nu peste foarte mulți ani vom putea vorbi probabil de o întreagă farmacie în interiorul corpului uman: un dispozitiv implantabil care să monitorizeze permanent echilibrul substanțelor din corp și să elibereze, fără să-i spună nimeni, medicamentele potrivite.

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu