Bulimia și repercursiunile acesteia
Bulimia este o tulburare indisociabilă a comportamentului alimentar, legată de o suferință psihică. Această tulburare apare, în general, la sfârșitul adolescenței și afectează, în 90%-95% dintre cazuri, femeile între 19 și 30 de ani. O adolescentă are tendința de a consuma alimente mai degrabă dulci decât sărate. Adesea, ea cumpără mâncare la ieșirea de la cursuri și o consumă în drum spre casă.
Bulimia este considerată o boală care alternează, adesea, cu perioade de anorexie. Tânăra se ”îndoapă” cu tot ceea ce poate să mănânce, la orice oră din zi și din noapte, la unii bulimici câștigul în greutate fiind considerabil. Criza este provocată de o senzație puternică de angoasă, persoana afectată găsind rezolvarea în actul alimentar.
Când bulimicul este ”în criză”, simte visceral această nevoie de a mânca. În acest moment, nimic nu mai contează. El va da curs impulsului, satisfăcându-și nevoia de mâncare. Se va îndrepta imediat către frigider, dacă acesta este bine garnisit. Obiectivul este simplu: trebuie să mănânce cât mai mult (de obicei cât pentru 2-3 persoane). Produsele sunt alese doar pentru aportul lor caloric. Pot fi înghițite astfel cantități incredibile.
Pentru a consuma aceste alimente, bulimicul se închide între patru pereți. Se izolează și mănâncă, fără preferință pentru un aliment anume, fără să se găsească cu adevărat satisfacție. Pe tot parcursul acestei perioade de îndopare, bulimicul resimte totuși o anume plăcere. Dar cea mai mare plăcere o găsește în momentul în care vomită, adolescența bulimică forțându-se să vomite, fără îndoială, pentru a nu câștiga în greutate, pentru a nu părea urâtă. Adesea, ea repetă acest ceremonial, de două sau trei ori în aceeași zi, plăcerea transformându-se, în orgie alimentară. Bulimicul compară adesea suferința sa cu consumul de droguri, comportamentul său devenind obsesiv, totul fiind polarizat în jurul consumului de alimente.
Există două tipuri de bulimici. Cei care vomită (persoane care mănâncă până simt că stomacul stă să le plesnească, imediat după provocându-și vomitatul) și cei care nu vomită (mănâncă mult până ajung să ia în greutate, devin grași, diformi, și abia atunci aplică regimul vomitatului care poate să conducă, progresiv, către anorexie).
În afara acestor crize, bulimicul are un comportament alimentar normal. Nimic nu dă de gândit că acea persoană ar suferi de dereglări. Tratarea bulimicului se va face într-un cadru special, printr-o îngrijire psihonutrițională ce va avea ca obiectiv ruperea acestui cerc vicios.
CITEȘTE ȘI:
Comenteză pe Facebook