Aqua Carpatica a câștigat la UE și va exista atât timp cât vor exista Munții Carpați
Față de anumite știri apărute în presă în ultimele zile, pentru informarea corectă a consumatorului și pentru a evita propagarea unor știri eronate și tendențioase în legătură cu litigiul pe care îl avem cu un concurent străin dorim să precizăm următoarele clarificări:
Soluția primei instanțe, a Tribunalului București, a fost corectată parțial de către Curtea de Apel București, care a admis în parte apelul formulat de AQUA Carpatica, conform Hotărârii 580/2018.16.05. Soluția nu este una definitivă, procesul urmând a continua la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde avem convingerea că vom câștiga definitiv.
De altfel, Autoritatea Europeană competentă în domeniul proprietății intelectuale (EUIPO – European Union Intellectual Property Office), familiarizată cu nenumărate sticle pătrate – poligonale și cu rolul funcțional al acestei forme, a constatat deja că există o distinctivitate clară între cele două mărci: culoarea albă este diferită de cea neagră, sintagma AQUA Carpatica evident diferită de sintagma VodaVoda, apa minerală este clar altă categorie decât apa de izvor. În plus, arhetipul unei sticle pătrate – poligonale (inregistrat de altfel incă din 1866 în Statele Unite) nu poate fi obiect de proprietate intelectuală al nimănui. De aceea, ne exprimăm încrederea noastră deplină în justiția din România și suntem convinși că așa cum s-au pronunțat soluțiile de către instanțele europene, se va constata și aici distinctivitaea clară a celor două branduri.
AQUA Carpatica este un succes considerabil, bazat pe preferințele consumatorilor care au apreciat puritatea, lipsa sau conținutul scăzut de nitrați, gustul și mineralizarea izvoarelor AQUA Carpatica ca valori esențiale ale brandului.
AQUA Carpatica va face recurs pentru a transforma acest apel câștigat parțial într-o decizie definitivă cu câștig de cauză totală.
Comenteză pe Facebook