Aproape un milion de români suferă de poliartrită

În România se apreciază că poliartrita reumatoidă afectează 1% din populaţie, dar ea este sub-diagnosticată, a subliniat prof. dr. Ruxandra Ionescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Reumatologie, cu prilejul lansării unei noi alternative terapeutice. Potrivit acesteia, prin programul naţional destinat acestei boli, doar circa 200 de pacienţi beneficiază de tratamente iar costul lunar al unui tratament este de aproximativ 2.000 de euro.

Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună progresivă, nevindecabilă, care distruge cartilajele şi oasele. Boala duce la dizabilităţi, ea progresează în condiţiile procesului inflamator şi chiar dacă inflamaţiile dispar, sechelele rămân, a precizat medicul. Este o boală sistemică, ce afectează structurile articulaţiilor, dar şi organele interne, se asociază cu diferite afecţiuni cronice, necesitând o diagnosticare cât mai precoce, precum şi instituirea tratamentului. Boala este mai frecventă la femeile între 30 şi 50 de ani. În privinţa cauzelor, sunt enumerate componenta genetică, hormonală, unele infecţii cum ar fi virozele.

Poliartrita reumatoidă debutează, de obicei, cu inflamarea încheieturilor şi dificultatea de a folosi mâinile în primele ore ale zilei. Un procent de 50% dintre persoanele cu această afecţiune sunt nevoite să renunţe la activitatea profesională în primii zece ani de la instalarea bolii şi în aproximativ 75% dintre cazuri apar eroziuni articulare vizibile radiologic chiar în primii doi ani de evoluţie a bolii. Chiar din primii ani de la instalare, boala afectează abilităţile locomotorii ale pacientului.

Speranţa medie de viaţă a pacienţilor cu poliartrită reumatoidă este mai mică cu trei-patru ani decât a persoanelor sănătoase. Pacienţii cu forma severă a bolii pot deceda cu 10-15 ani mai devreme. În România sunt folosite patru din cele 9 terapii biologice utilizate în SUA şi restul Europei.

Acum este disponibil un nou tratament(certolizumab pegol)  pentru pacienţii cu poliartrită reumatoidă care nu răspund la celelalte tratamente. Medicamentul se eliberează pe bază de reţetă şi se administrează prin injecţie subcutanată, de obicei în coapsă sau abdomen. Noua terapie este diferită de celelalte tratamente, pentru că are o acţiune mai rapidă, generează mai puţin disconfort şi este mai puţin dureroasă când se injectează, fiind administrată şi în timpul sarcinii.

Toate medicamentele din clasa terapiei biologice sunt de primă linie, se apelează la ele când tratamentele convenţionale nu sunt eficiente și este indicat să fie utilizate cât mai devreme. Din păcate, medicii de familie nu recunosc această boală şi pacienţii ajung la specialist atunci când sunt într-o stare gravă.

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu