Alimente și băuturi care nu ar trebui sa le combini niciodată

Unele alimente pot fi amestecate fără nicio problemă. Însă există alimente și băuturi care nu pot fi la fel de bine amestecate. Acestea sunt 6 combinații pe care ar fi de preferat să le evitați pentru a vă simți bine. DoctorAS vă prezintă care sunt acestea:
1. Ceai și lapte
Conform nutriționistei Alissa Rumsey, purtătorul de cuvânt al Academiei Americane de Nutriție și Dietetică, „ceaiul negru este bogat în antioxidanți care ajută la reducerea inflamației ce cauzează multe boli cronice, inclusiv boli de inimă și diabet”. Cu toate acestea, punerea chiar și a unei cantități mici de lapte (de vacă sau de soia) în ceaiul negru, duce la anularea acestor beneficii: „proteinele din lapte se leagă de antioxidanții din ceai și împiedică absorbția acestora în organism”, a explicat ea.
În plus, în acest caz, laptele nici măcar nu asigură o creștere a calciului din organism. „Cofeina din ceai poate reduce absorbția de calciu”, a specificat nutriționista Rachel Meltzer Warren, autoarea cărții Ghidul fetei inteligente care vrea să devină vegetariană. „Dacă într-adevăr doriți sa adăugați ceva bun în ceașca de ceai, stoarceți niște lămâie. Acest lucru va duce la creșterea cantității de antioxidanți pe care organismul vostru o poate absorbi”.
2. Pâine albă și gem
„Carbohidrații simpli cresc cel mai mult nivelul zahărului din sânge”, declară Liz Weinandy, profesor în Sănătate Publică și dietetician la Universitatea Wexner Medical Center, din statul Ohio. Combină două sau mai multe alimente – ca de exemplu pâine albă cu gem sau Coca Cola cu cartofi prăjiți – și te-ai ales cu o rețetă dezastru. „Nivelul zahărului din sânge crește foarte repede, iar organismul tău trebuie să depună eforturi mari pentru a-l reduce, prin eliberarea insulinei din pancreas”, explică Weinandy. Odată ce această scădere inevitabilă se produce, energia și starea ta de spirit pot avea de suferit, oboseala și irascibilitatea făcându-și simțite prezența.
„Pe termen lung, acest proces poate provoca eventual slăbirea pancreasului, ducând la insulinorezistența și diabet”, adaugă Weinandy. O idee mai inteligentă ar fi să inlocuiți consumul acestor carbohidrați rafinați cu cereale integrale bogate în fibre, care vor ajuta digestia și vor împiedica fluctuația nivelului de zahăr din sânge.
3. Salată și sosuri fără grăsime
„Cand eviți să adaugi grăsime în salată, împiedici absorbția de substanțe nutritive în organism”, spune Meltzer Warren. De fapt, un studiu din Jurnalul American de Nutriție Clinică a constatat că subtanțele care conțin caroten – pigmenți de plante care reduc riscul de cancer, boli cardiovasculare și degenerarea petei galbene de pe retină – sunt imediat absorbite atunci când sunt combinate cu sosuri bogate în grăsimi, spre deosebire de cele cu un conținut scăzut de grăsimi sau fără. Însă nu este nevoie să turnați o cantitate mare de sos cremos peste salată pentru a profita de aceste beneficii – puțin ulei de măsline și otet peste salata de legume verzi este de ajuns.
4. Alcool și cofeină
Cu toții știm povestea: bei vin la cină, după câteva pahare începi să caști și dintr-o dată te trezești savurând un cappuccino după masă. O idee proastă. De ce? Deoarece creșterea nivelului de energie determinată de cofeină poate ascunde o intoxicație, așa că subapreciezi cât de mult ai băut. Același lucru este valabil și pentru amestecarea directă a cofeinei cu alcoolul (ca de exemplu vodca cu Red Bull sau cafea cu lichior). În urma cercetării făcute la Școala de Medicină din cadrul Universității Wake Forest s-a constatat faptul că oamenii care amestecă cofeina cu alcoolul sunt mai predispuși accidentelor decât cei care evită consumul acestei combinații.
5. Linte și vin roșu
Vinul roșu conține niște compuși numiți taninuri. Când acești compuși se amestecă cu legume bogate în fier, precum lintea sau boabele de soia, aceștia împiedică capacitatea organismului de a absorbi mineralele. Această problemă este des întâlnită la vegani și vegetarieni, explică Rumsey. „Fierul din legume este oricum mai greu de absorbit decât cel din carne”, spune ea. „Adaugați taninuri la acest amestec, iar organismului vostru îi va fi și mai greu sa absoarbă fierul de care aveți nevoie”.
6. Burgeri și bere
Cand consumați alcool cu alimente bogate în grăsimi, „ambele sunt procesate de către ficat, organismul vostru reacționând în primul rând la alcool, din moment ce-l consideră o toxină”, explică Rumsey. Astfel, grăsimile sunt absorbite în sânge, iar apoi depozitate în țesutul adipos. Pe deasupra, te vei simți destul de neplăcut dupa aceea. „Grăsimea împiedică digerarea rapidă a mâncării, acesta fiind motivul pentru care, după o masă bogată în alimente grase, te vei simți plin și balonat mult timp după ce ai terminat de mâncat”, spune Rumsey.
Comenteză pe Facebook