Sufletul ucigaș: Durerile sufletești pot omorî inima

Nu numai țigările și friptura de porc uzează motorul vieții. Treptat, specialiștii descoperă cu uimire ce legături strânse există între universul nostru afectiv și sănătatea inimii. O nouă disciplină medicală, psihocardiologia, cercetează când și în ce fel frica, furia și tristețea ne amenință viața.

O piatră pe inimă

N-a fumat niciodată. Merge regulat la înot. Valorile colesterolului sunt în ordine, tensiunea puțin sub limita normală. Corina Popa este un model de persoană sănătoasă. În pericol sunt alții, credea ea: fumătorii, supraponderalii, hipertensivii sau bolnavii de diabet. Dar în această vară, Corina se prăbușește la ea în casă, cu dureri puternice în piept, în bratul stâng și în maxilar. Vomită. Fiica ei cheama salvarea: se pare că e vorba de un infarct. La spital, medicii nu își cred ochilor. Când examinează cu cateterul vasele coronariene, căutând porțiuni îngustate sau obturări care în mod normal constituie cauza unui infarct, nu găsesc nimic. Ținând seama de vârsta pacientei, 69 de ani, vasele de sânge sunt ireproșabile. Largi ca niște țevi abia ieșite din fabricație. Abia după o ecografie, care pune în evidență o deformare neobișnuită a inimii, medicii reușesc să ajungă la o concluzie: Corina Popa suferă de așa-numitul “sindrom al inimii zdrobite”.

“Din fericire”, explică ei, “boala nu reprezintă un pericol pentru viața pacientului, însă primele simptome sunt identice cu ale infarctului. Cauza sunt hormonii stresului, ce paralizează pentru un scurt interval de timp mușchiul inimii.”

Din discutiile cu pacienta, reiese că înainte de incident, ea se afla la capătul puterilor. Cu un an și jumătate în urma, soțul ei murise de cancer pulmonar, după 45 de ani de căsnicie. Corina îl îngrijise zi și noapte, fără sa se cruțe, iar după moartea lui, avusese luni întregi atacuri de panică. Pierderea tovarașului de viață o îmbolnăvise – îi zdrobise inima. Există câteva expresii populare foarte plastice, care descriu o asemenea situație. Se spune: “Am o piatră pe inimă” sau “Mi s-a oprit inima de frică” ori, ca în cazul nostru: “Asta mi-a zdrobit inima”.

Între timp, medicii au aflat cât adevăr ascund aceste zicale.

Sidromul inimii zdrobite

Organul situat dedesubtul sternului a fost considerat multă vreme un exemplu de mecanism robust: o pompă de mărimea unui pumn, care se contractă de aproximativ 100.000 de ori pe zi, lăsând să treacă prin ea cam 7.000 litri de sânge – volumul unei căzi de baie, înmulțit cu 46. O pompă ce funcționează în general fără necesități de întreținere, timp de mai multe decenii, cu condiția ca țevile ei de alimentare să nu se înfunde, din cauza unor influențe genetice sau al unui mod de viață nesănătos – înțelegând prin asta fumatul, alimentația bogată în grăsimi animale, sedentarismul. Acum câțiva ani, când primii medici și psihologi și-au pus întrebarea dacă nu cumva suferințele psihice “atacă inima” literalmente, ei au fost întâmpinați cu zâmbete îngăduitoare. Însă de atunci și până astazi, psihocardiologia, disciplina medicală specializată în efectele patologice produse de stresul psiho-social asupra inimii, a prins contur și a câștigat teren. Au ieșit de sub tipar manuale voluminoase. Iar în tot mai multe spitale din Occident, lucrează mână în mână cardiologi, specialiști în psihosomatică și psihologi.

Această nouă orientare medicală are la bază constatarea că durerile sufletului au suficientă putere pentru a provoca o paralizie a unor porțiuni din miocard.

Boala a fost numită “sindromul inimii zdrobite” și, din nefericire, ea duce adesea la declanșarea unui infarct cu posibile urmări fatale. Iar lista sentimentelor nocive este lungă: –  furia, nervii nestăpâniți, frica, tristețea și mânia presupun riscuri de care nu suntem conștienți, la fel ca și epuizarea, descurajarea și depresia.

Unii sunt afectați îndată după un eveniment traumatizant: după o catastrofă naturală cum ar fi un cutremur, după ce au primit vestea morții unei persoane apropiate, după un accident, după un atac terorist. Alții, cum este Corina Popa, suferă de o perioadă îndelungată, pentru ca la un moment dat să se prăbușească, fără să poată fi identificată o cauză imediată. Însă cel mai adesea se constată o suprapunere a ambelor variante. “Tipică este combinația celor două forme de solicitare – cronică și acută”, afirmă specialiștii. “Deja cu luni de zile înainte de infarctul propriu-zis, pacienții se simt extrem de obosiți, extenuați și lipsiți de energie. Îngrijorați de starea lor, mulți se prezintă la medic. Dacă apoi se adaugă și o enervare bruscă, infarctul se produce instantaneu.”

Ce se petrece acolo, sub piele, muschi și coaste? Cum se ajunge de la stări de spirit la obturări ale vaselor de sânge? Cum paralizeaza sufletul, inima? Până în prezent, cercetătorii n-au elucidat toate detaliile acestor procese primejdioase, însă esența lor este mai presus de orice dubiu: când tristețea, stările conflictuale, frustrarea sau melancolia durează săptămâni și luni, ele nu mai înseamnă pentru organism decât un singur lucru – stres și anume în varianta sa nesănătoasă, cronica: sindromul inimilor zdrobite. Efectul lui nu este totdeauna mortal.

Unii dintre cei loviți își revin. În schimb, alții au mai mult ghinion: la ei stresul forțează înmulțirea bătăilor inimii și totodată deteriorarea vaselor. Acestea devin mai rigide și se îngustează rapid, acoperindu-se cu depuneri ce pot împiedica circulația normală a sângelui. Apoi se fisureaza și formează cheaguri – un risc cu atât mai crescut, cu cât sângele pacientului respectiv tinde să se coaguleze mai rapid. În punctul acesta, pericolul de infarct e major.

Lipsa aprecierii

În cazul pacientului Valentin Abrudan, factorul declanșator al infarctului a fost o ceartă cu șeful. Bărbatul lucra ca îndrumător pentru persoanele cu handicap. “La serviciu mă aflam într-o agitație permanentă, nu-mi permiteam nicio clipă de odihnă”, povesteste el. “Treptele în instituție le urcam și le coboram câte trei odata, aveam mereu sentimentul că nu-mi fac munca îndeajuns de repede”. Apoi a apărut o colegă nouă, care a îinceput să-l șicaneze sistematic. În cele din urmă, a sosit și ziua când șeful i-a spus în față că vrea să scape de el – după mai mult de zece ani. Abrudan a făcut infarctul la șase ore după acea discuție, seara, în pat.
Abia împlinise 40 de ani. Dusese întotdeauna o viață sănătoasă, era vegetarian și practica regulat joggingul, nu avea obiceiul sa fumeze și consuma foarte rar alcool. În același timp însă, trăia neîncetat sub tensiune. Iar în final, fusese supus unui ultim șoc. Din nefericire, i-a fost fatal.

Statisticile medicale atestă, fără putință de tăgadă, faptul că relațiile dificile la locul de munca obosesc inima. Enervările permanente la serviciu dubleaza riscul de infarct la persoane inițial sănătoase.
Al doilea punct sensibil în atmosfera zilnică de la lucru este lipsa de apreciere: oamenii dau ce au mai bun din ei în profesie și nu se simt recompensați pentru aceasta. Recompensarea insuficientă poate îmbrăca forme diferite:

• salariu modest,
• statut inferior,
• lipsa unor șanse de promovare,
• nesiguranța locului de muncă,
• un șef coleric,
• colegi agresivi.

Printre exemplele tipice se numără, de pildă, medicii rezidenți, care prestează o muncă de răspundere, sunt prost plătiți și nici n-au vreun cuvânt de spus în cadrul ierarhiilor rigide din spitale. Sau mamele active profesional, care se istovesc pe două fronturi, fiind nemilos criticate pretutindeni. Sau cei cu vocația dăruirii, cum sunt unii profesori, care își cheltuiesc energia pentru alții, făra nici un fel de recunoștință.

Dar și cine nu lucrează poate trăi în condiții de stres cronic. Să fii șomer și să primești zilnic câte un nou refuz la o cerere de angajare, să porți un război conjugal ori să-ți îingrijești mama bolnavă de Alzheimer – asemenea lucruri macină sufletul, la fel ca suprasolicitarea și subaprecierea de la serviciu. E o schemă care se repetă la infinit: munca peste puteri, pentru a plăti ratele la casa și datoriile. La un moment dat, când randamentul scade, visul se spulberă, statutul social e compromis, relația cu partenerul se uzează din pricina problemelor. Apoi, pe neașteptate, catastrofa: un infarct.

Nu oricine muncește din greu sau are de depășit o serie de probleme personale se confruntă cu același grad de risc.

Vulnerabilitatea la stres depinde pe de-o parte de factorii genetici, iar pe de alta, de experiența acumulată și atitudinile dobândite. Ce exigență avem față de noi înșine?

În ce măsură suntem obsedați de performanță? Ce importanță acordam situațiilor critice? Le putem gestiona? Pentru unii, o ceartă cu soția ori toanele șefului reprezintă doar o solicitare nervoasă în plus, pe când alții se distrug din cauza lor.

Deschideți-vă sufletul! Emoțiile negative pot fi fatale

Este un fapt dovedit că oamenii care suportă un stres emoțional cronic percep altfel lumea, iar acesta e începutul unui cerc vicios: la ei pragul de “alarmă” a coborât sub limita normală, creierul lor este mai atent și mai receptiv la stimulii exteriori. Au deseori reacții de spaimă ori emoție, organismul lor se comportă în fața unor situații banale, cotidiene, ca și cum ar fi unele de extremă urgență. E vorba de oameni care n-au posibilitatea să discute cu cineva despre emoțiile lor negative. Ei nu se eliberează de aceste sentimente, ci le rețin și le refulează. Cu consecințe fatale pentru sănătatea inimii.

Foarte aproape de marginea prăpastiei se află persoanele caracterizate printr-o tristețe patologică: depresivii au un risc de infarct de două ori mai mare, comparativ cu semenii lor mai deschiși și exuberanți. Depresia constituie un stres permanent pentru organism. Un depresiv se găsește continuu într-o stare de tensiune distructivă, care modifică întregul metabolism. Din perspectiva unui posibil infarct, depresia nu este cu nimic mai prejos decât factorii fizici de risc cunoscuți, ca fumatul ori hipertensiunea arterială.

“Depresivii trebuie să învețe treptat că pot avea din nou încredere în propriul lor corp”, spun medicii. De pildă, prin psihoterapie, tehnici de relaxare sau programe echilibrate de sport.

Revizuirea modului de gândire, schimbarea atitudinii, relaxarea – pentru aceasta, cei mai mulți necesită ajutorul unui profesionist. Dar multe victime ale stresului merg pe această cale numai după ce pompa sistemului lor circulator a cedat. Deși ar putea lua măsuri cu mult înainte de colaps: cine nu-și poate depăși tristețea, cine se teme că va deveni depresiv ar trebui neapărat să aibă o discuție sinceră cu medicul său de familie, ori să se adreseze unui psihiatru sau psiholog. Dacă problema nu e încă presantă, destule se pot rezolva și cu pași mici. Concret, aceasta înseamnă: fragmentați-vă programul de muncă cu pauze, mergeți la fereastră, priviți afară și visați cu ochii deschiși. Când vă simtiți la strâmtoare, calmați-vă deliberat cu ajutorul respirației sau vizualizați imagini ce va inspiră liniște, pentru a vă distanța emoțional de situația care va stresează.

Pompa cu funcționare non-stop

Fără ca noi sa fim conștienți de asta, inima noastră își face datoria neîntrerupt, zi și noapte. Învățăm să o prețuim abia când se defectează.

Mărimea inimii

Cât pumnul stăpânului ei.

Greutatea

* La un adult: 300-350 grame.

Pulsul în stare de repaos (bătăi pe minut)

* Adult: 60-80

* Nou-născut: 140

* Maratonist: 35

Numărul bătăilor de inimă la un adult

* În cursul unei zile: 100.000

* În 70 de ani de viață: circa 3 miliarde.

Începutul

Din a patra săptămână de sarcina, inima embrionului începe să pulseze în abdomenul mamei.

Capacitatea de transport

* Pe zi: 7.000 litri de sânge (de 46 de ori volumul unei căzi de baie).

* În 70 de ani de viață: 178 milioane litri de sânge.

Oprirea

Inima încetează să bata abia la trei până la cinci minute după ce omul și-a dat ultima suflare. Dacă inima se oprește prima, durează doar 30-60 secunde până când dispare și respirația.

Infarctul

Din numărul total de infarcturi, aproape o treime conduc la un deznodamant fatal.  Majoritatea au loc dimineața.

Carmen Brândușan, psiholog