Problemele de fertilitate duc la apariția unui fenomen interesant
În fiecare an, cca 25.000 de femei din Occident călătoresc peste hotare pentru a beneficia de un tratament de fertilizare în vitro la o clinică de specialitate din străinătate. Fenomenul în cauză poartă și un nume, destul de frivol: „turism de reproducere”.
Motivul pentru care aceste femei apelează la turismul de reproducere este că legislația din țările lor de origine este foarte restrictivă vizavi de fertilizarea în vitro: în Franța, cuplurile de lesbiene și femeile singure sunt excluse, în Olanda există o limită de vârstă foarte scazută până la care este permis acest tratament, iar în Italia femeile nu au pur și simplu dreptul de a fi înseminate cu spermatozoizi sau ovule de la donatori.
Principala destinație a acestor “turiste” este Spania. Autoritățile medicale din această țară au calculat că, din cele 40.000 de proceduri de fertilizare în vitro care se realizează aici în fiecare an, 15-20% vizează paciente care provin din afara Spaniei. Asta înseamnă în jur de 8.000 de femei – o treime din numărul total la nivel european – care cheltuiesc în clinicile spaniole în jur de 40 de milioane de euro anual.
Alte destinații importante sunt Belgia (unde sunt acceptate femei până în 47 de ani), Danemarca, Suedia, dar și Slovacia, Rusia sau Republica Cehă. Clinicile cehe au chiar un renume foarte bun datorat atât ratei foarte mari de reușită, cât și prețurilor foarte accesibile care includ nu numai tratamentul în sine, ci și vizite la obiective turistice din zonă și sedințe de balneoterapie.
În plus și legislația este foarte tolerantă. În Cehia aproape totul este permis – donarea de ovule și spermatozoizi, congelarea celulelor sau transferul lor imediat, microinjecțiile sau cultura embrionară – iar cuplurile pot alege profilul donatorilor după criterii personale, lucru neacceptat în multe alte țări.
Se donează atât spermă, cât și ovule
Mai mult de 50% din sperma utilizată în Europa în tratamentele de fertilizare în vitro provine din Danemarca. Și asta nu neapărat pentru că viitoarele mame doresc copii blonzi cu ochi albaștri, ci și pentru că băncile de spermă din alte țări se confruntă cu o penurie de “marfă”. În Suedia de exemplu, lista de așteptare durează chiar și 18 luni.
Nu este însa și cazul Danemarcei. Danish Cryos Internațional este una dintre cele mai mari bănci de spermă din lume și dispune de peste 75.000 de eșantioane pe care este dispusă să le vândă clinicilor din toată lumea. Se poate vorbi chiar de o “invazie mondială daneză”, un lucru benefic de altfel pentru că, așa cum spun specialiștii, copiii sunt mult mai sănătoși atunci când între părinți nu există absolut nicio legatură genetică.
Există însă, cum spuneam, și donarea de ovule, iar aici lucrurile sunt mai sensibile. Astfel, spre deosebire de donarea de spermă care este cel mai adesea dezinteresată (sau recompensată cu sume modice), donarea de ovule se plătește consistent. Familiile înstărite din Occident oferă sute, chiar mii de euro donatoarelor și intermediarilor, fapt care dă naștere unui comerț sumbru – tinere sărace din România, Cehia, Ucraina sunt tentate de acești bani și se supun procedurilor medicale ce implică stimularea ovariană artificială și recoltarea ovocitelor.
Este o treabă destul de imorală și din acest motiv donarea de ovule este aspru criticată, ba chiar interzisă în multe țări ale Uniunii Europene. Este o formă de prostituție – consideră unii medici – dar o prostituție într-o conjunctură unică, pentru că aceasta e singura situație în care o femeie exploatează corpul unei alte femei.
Problema, până la urmă, o constituie diversitatea legislațiilor naționale
Într-o Uniune Europeană care tinde să unifice normele, fertilizarea în vitro constituie unul dintre puținele domenii în care diferențele legislative de la o țară la alta sunt imense. Astfel, în Spania, aproape toate formele de reproducere asistată au fost aprobate, cu excepția celor care permit alegerea sexului copilului și folosirea mamelor-surogat. Iar limita de vârstă până la care se poate încerca fertilizarea în vitro este generoasă – 50 de ani.
În Italia în schimb, Legea 40 adoptată de guvernul Berlusconi în 2004 a interzis congelarea embrionilor și apelarea la donatori. Și, deși Curtea Constituțională a respins în 2009 prima prevedere a aceastei legi, cea de-a doua, referitoare la donatori, este încă în vigoare și lasă fara nicio opțiune cuplurile infertile (adică le lasă doar opțiunea turismului de reproducere).
Așteptăm, așadar, unificarea legislativă în acest domeniu. Dar fără prea mari speranțe. Este foarte clar că vom avea de așteptat mult și bine, deoarece concepția, ca și avortul, constituie un subiect mult prea sensibil ca să poată fi rezolvat prin niște decizii seci venite de la Bruxelles.
Citește și:
Comenteză pe Facebook