Cum luptăm cu gleznele umflate

Acumularea anormală de fluid în ţesuturile moi poate produce o umflare a acestora, mai ales a gleznelor. Afecţiunea se  numeşte edem şi poate apărea atât în cadrul unei sarcini (mai ales în ultimele săptămâni de gestaţie), dar şi urma unor probleme medicale, cum ar fi cele cardiace.

Însă schimbarea stilului de viaţă şi leacurile tradiţionale pot juca adesea un rol important în reducerea retenţiei de lichid şi alinarea simptomelor.

Umflarea gleznelor fără legătură cu o rănire este de obicei semnul unui dezechilibru între nivelurile de lichid în sânge şi celulele corpului. Ea apare atunci când o presiune mare în micile vase de sânge, cele capilare, forţează apa să intre în ţesuturile învecinate. Perioade lungi de stat în picioare sau aşezat, excesul de sare şi fluctuaţiile hormonale dinaintea menstruaţiei şi din timpul sarcinii pot favoriza umflarea gleznelor. Această neplăcere poate fi uneori semnul unei afecţiuni: vene varicoase, problemă la rinichi, boală de inimă sau arterială, hipertensiune sau preeclampsie (hipertensiune şi retenţie de lichid în timpul sarcinii).

 Cum tratăm edemul

Măsuri generale

  • Faceţi zilnic exerciţii fizice timp de o jumătate de oră. Ele activează circulaţia şi împiedică acumularea lichidului în membrele inferioare.
  • Pentru a întări pereţii capilari, mâncaţi alimente bogate în vitamina C şi flavonoide (citrice, broccoli şi legume)
  • Reduceţi consumul de sare
  • Dacă  staţi mai mult timp în picioare sau aşezat, contractaţi des muşchii gambelor. Sângele va fi împins astfel în sus prin venele gambelor, prevenind umflarfea gleznelor.

Aromaterapie

Faceţi o baie caldă în care aţi adăugat 6 picături de ulei de geraniu, 6 picături de ulei de lămâie sau 3 de ulei de rozmarin (Evitaţi rozmarinul în primele 20 de săptămâni de sarcină).

Fitoterapie

Beţi zilnic 1-2 căni cu ceai călduţ spre rece de frunze de păpădie şi coada şoricelului.

Remediu pe moment – întindeţi-vă cu picioarele mai sus de şolduri timp de cel puţin 20 de minute de două ori pe zi, pentru ca excesul de lichid să se retragă din glezne.

Sucul de lămâie este util contra edemului gleznelor provocat de retenţia de lichid, deoarece are proprietăţi diuretice. Alte diuretice sunt morcovii, prazul, castraveţii, ceapa şi napii.

 Când să apelaţi la medic

  • Simptomele se înrăutăţesc sau nu dau semne de ameliorare
  • Simptomele apar după ce luaţi un medicament nou
  • Aveţi numai o gleznă umflată
  • Sunt umflate şi sensibilizate şi partea inferioară a abdomenului şi zona inghinală
  • Respiraţi greu
  • Sunteţi însărcinată
  • Simţiţi piciorul sau laba piciorului amorţită sau aveţi furnicături în ele.

Distribuie articolul

BestKids.ro

Comenteză pe Facebook

Postează un comentariu