Ce trebuie să știți despre anorexie

Ca și bulimia, această tulburare apare adesea la vârsta pubertății și atinge, în 90% din cazuri, femeile între 15 și 25 de ani. Ea este consecința unor evenimente care s-au petrecut în fragedă copilărie, cauza fiind, în general, un conflict între persoana care alimentează și copil. În ceea ce o privește pe tânăra adolescent, aceasta nu este pregătită să înfrunte transformările pubertății, ea neputând să-și înșușească imaginea femeii în momentul respectiv.

Anorexia constă în renunțarea parțială sau totală la mâncare, acest fapt reprezentând, pentru persoana respectivă, singurul mod de a reacționa în fața unei situații pe care o refuză cu încăpățânare. Acest comportament poate fi un mod de a-și dovedi că poate controla când vrea, unde vrea și cum vrea un lucru important: consumul de hrană. Este singura soluție pe care o găsește, ea fiind obligată să suporte situații cu care nu este de accord dar pe care trebuie să le suporte. Anorexicul își arată astfel dezacordul, dezaprobarea. El nu se consideră bolnav, nu se vede nici măcar slab, prin comportamentul său încercând să demonstreze că este în bună stare fizică și mintală.

Tipurile de anorexie

Anorexia mintală afectează tinerele. Origninea tulburării este , înainte de toate, psihologică, ea poate fi cauzată de un conflict familial, de refuzul feminității sau de frica irațională de a se îngrășa și de a deveni obeză. În cazurile grave, se constata o stare de slăbire care se poate situa între 10% și 50% din greutatea normală, o slăbire extremă, însoțită adesea de o amenoree precoce debutând încă de la apariția tulburării de comportament alimentar.

La femeia adultă, după un minuțios interogatoriu al medicului, se vor găsi urmele unei anorexii sau bulimii din adolescență.

La nou-născut, foarte rar, se poate constata o anorexie legată de o separare bruscă a copilului de mamă. Nou-născutul reacționează la o ruptură afectivă.

Forma masculină a anorexiei, la adolescent, este foarte rară. Ea este, cel mai adesea, consecința unei psihoze.

Tratarea acestor tulburări comportamentale se va face în afara mediului familial care se află, adeseori, la originea conflictului. Acest tratament va avea mai mulți sorți de izbândă dacă este aplicat într-un cadru medical specializat.

Tratamentul este de 2 tipuri:

• Alimentar – va fi inițiată o realimentare progresivă cu o supraveghere cotidiană a curbei ponderale
• Psihoterapeutic – acesta va pregăti terenul pentru întoarcerea progresivă la o alimentație normal și o reînserare socio-profesională.

După tratament, 80% dintre persoanele atinse de anorexie mintală câștigă în greutate și revin la alimentația normal. La 70% dintre acestea persist posibilitatea de a recidiva, în timp ce la 50% din cazuri rămân sechele psihologice.

Uneori anorexia se poate prelungi între 8 și 10 ani, ea asociindu-se, în aceste cazuri, cu carențe importante (proteice și vitaminice) care pot duce la moarte.